Marţi, 23 noiembrie

Posted in Fără categorie on martie 20, 2011 by eucandvreausafluierfluier

Încă o dată mi s-a demonstrat, ca în fiecare zi, că nu deţin aptitudinile necesare pentru a reuşi în acest mediu, aşa-zisa „şmecherie”. Fie că vorbesc cu un gardian sau cu un alt deţinut, eu nu am acel lucru pe care toţi îl apreciază aici. Nu sunt duplicitar şi nici nu pot să mă prefac sau să mă linguşesc până obţin ceea ce-mi doresc. Nu ştiu să fac lucrurile decât la modul transparent şi vizibil, dacă cineva mă desconsideră şi mă umileşte nu pot decât să-i răspund cu aceeaşi monedă. Dacă cuiva simt că-i sunt antipatic, cu siguranţă nu voi încerca să mă apropii de acea persoană. Dacă cineva este nemulţumit de felul în care-mi fac treaba, cu siguranţă voi încerca să nu mai depind de acel om. Dacă cineva mă tratează cu neîncredere, cu siguranţă va primi acelaşi lucru din partea mea. Nu pot să fiu fals şi interesat doar pentru a-mi atinge obiectivele. Dar eu aşa am fost crescut, nu pot fi altfel. Nu mi-am delaţionat colegii când mi s-a propus colaborarea în schimbul libertăţii pentru simplul fapt că nu m-aş fi putut vedea în oglindă a doua zi, deşi acum cred că un pic de teatru, atunci, nu m-ar fi adus unde sunt acum. Dar lucrurile care mi-au fost inoculate mie drept valori, aici au parte de o altă apreciere, sunt considerat drept un tip care nu ştie să se descurce. Şi-mi este foarte greu, pentru că locul meu nu este aici. Nu sunt corupt. Dar cui să îi mai spun asta, dacă toată lumea crede că ceva tot trebuie să fi făcut eu ca să fiu găsit vinovat şi condamnat la închisoare!

Luni, 22 noiembrie

Posted in Fără categorie on martie 15, 2011 by eucandvreausafluierfluier

Azi am aflat că posibilitatea de a lucra în libertate mi-a fost respinsă. Sunt devastat, de câtă nenorocire pot avea parte? Anul acesta a fost un an foarte greu pentru mine, societatea aceasta m-a împins într-o cumpănă a vieţii în care una din alternative este o fundătură fără de ieşire. Nu ştiu dacă asta s-a întâmplat în mod planificat sau nu, dacă cineva chiar a urmărit lichidarea mea fizică prin împingerea mea înspre sinucidere. Oricum, acelaşi tip de tratament a devenit evident la fiecare discutare a soartei mele de către decidenţii mei. Pentru această posibilitate legală şi perfect întemeiată, de altfel, am aşteptat aceste opt luni, în iadul acesta mai exista această rază de speranţă. Acum mi s-a respins. Cu ce am greşit faţă de această societate încât să beneficiez de tratamentul la care sunt supus? Câtă răutate şi umilinţă mai sunt capabil să suport? Aici există o regulă nescrisă şi anume că dacă vrei să pedepseşti pe cineva, nu o faci printr-un abuz. O faci prin aplicarea ad-literam şi draconică a regulamentelor proprii, întrucât drepturile şi libertăţile cetăţeneşti universal valabile mie, ca deţinut, nu mi se aplică. Acum însă sunt atât de tracasat şi de epuizat psihic încât nu mai pot înţelege de ce mi se întâmplă asta. E prea mult. Nu mai vreau să suport toate mizeriile astea.

Duminică, 21 noiembrie

Posted in Fără categorie on martie 14, 2011 by eucandvreausafluierfluier

Toate cererile din acest an privitoare la drepturi ale mele, mi-au fost respinse. Prin recursul de la Înalta Curte am solicitat reanalizarea dosarului întrucât infracţiunile imputate nu există. Fără să se facă o minimă verificare, demersul mi-a fost respins. Am iniţiat contestaţia în anulare. Mi-a fost respinsă, deşi motivele sunt pertinente şi verificabile. Aşa că acum mă întreb dacă mai are sens să mai fac revizuirea, în condiţiile în care sistemul judiciar îşi doreşte cazuri de corupţie, nu punerea la zid a abuzurilor făcute în lupta anticorupţie!

Sâmbătă, 20 noiembrie

Posted in Fără categorie on februarie 3, 2011 by eucandvreausafluierfluier

Astăzi s-a ieşti pe terenul de sport de la GAZ II la fotbal, un avantaj oferit unora dintre deţinuţi. Pentru că prezenţa mea mi-a fost solicitată la postul de muncă, urmând să vină o organizaţie misionară, nu m-am înscris şi eu pe lista de fotbal dintr-o conştiinţă a responsabilităţii la lucru, oricum evident neapreciată, deşi îmi doream din tot sufletul să pot alerga în aer liber vreo două ore.
Aşa că am aşteptat şi am aşteptat până după masă. Ce să vină cineva să mă anunţe, doar statutul meu social e cel de sclav la dispoziţia lor… Nu m-a scos nimeni la muncă, dar nici la fotbal nu am putut ieşi, aşa că starea de frustrare mi s-a accentuat. Sunt aidoma unui sclav, veşnic la dispoziţie, dar doar uneori folosit, când vrea stăpânul. Ştiu că nici nu sunt în măsură să cer explicaţii, poziţia socială nu-mi permite.
Aşa că astăzi am mai învăţat o dată o lecţie de supunere şi submisiune, ca nenumărate altele, doar exemplul moralizator dat prin intermediul meu trebuie să fie complet.

Vineri, 19 noiembrie

Posted in Fără categorie on februarie 2, 2011 by eucandvreausafluierfluier

De câteva zile îmi revine obsesiv în minte gândul că mi-am pierdut cei mai frumoşi ani din viaţă, anii de fructificare şi condensare a tuturor realizărilor vieţii sociale într-un mod nedemn şi nemeritat. La vârsta când alţii se împlinesc, eu am purtat o luptă absurdă şi complet inegală cu un sistem care deja mă condamnase la o existenţă inumană şi degradantă, răpindu-mi-se pentru vecie posibilitatea de a beneficia de o viaţă onorabilă şi normală.
La vârsta când foştii mei colegi de serviciu din Finanţe au devenit şefi serviciu sau directori, la vîrsta cînd toţi prietenii mei şi-au întemeiat familii şi au făcut copii, la vârsta la care toată generaţia mea şi-a atins apogeul existenţial, eu am fost trimis în infern, unde suport umilinţe şi suferinţe greu de imaginat pentru un om normal.
La vârsta la care un bărbat îşi atinge maximul potenţial, devenind tată, eu am fost considerat inutil şi nevrednic de apreciere şi stimă, şi trimis să-mi petrec câţiva ani buni din viaţă în coşul de gunoi al societăţii. Şi toate astea pentru ce?
Pentru că în România lupta anticorupţie nu are rezultate concretizate în condamnări cu executatre, statistici de raportat şi oameni condamnaţi?
Pentru că judecătorii care ar fi trebuit să cântărească obiectiv nişte situaţii, s-au lăsat convinşi de vinovăţia mea doar prin multitudinea acuzaţiilor cantitative ce mi-au fost imputate, prin denaturarea completă a unor evenimente care s-au produs în realitate, dar cărora le-a fost schimbată complet semnificaţia. Iar aceşti judecători care nu au putut observa lipsa de cauzalitate şi de logică a acuzaţiilor aduse mie în raport cu realitatea, au condamnat un om nevinovat.

Joi, 18 noiembrie

Posted in Fără categorie on ianuarie 26, 2011 by eucandvreausafluierfluier

În jargonul specific, „hoţ” inseamnă orice deţinut, „miliţian” orice gardian, „băieţaş” înseamnă o persoană importantă, cu rang superior în ierarhia penitenciară, „nepot” o persoană inferioară, iar „şmecherie” înseamnă capacitatea de a-i manipula pe cei cu care intri în contact în scopul de a-ţi atinge obiectivele. Cu astfel de noţiuni mă confrunt zilnic. De exemplu, pentru că ieri nu am fost scos la comisia de munci, am fost „fraier”. Dacă eram „şmecher”, cineva m-ar fi ascultat.
Pentru că, până la urmă, aici, trebuie să te supui la două sisteme diferite, unul al „miliţienilor” şi unul al „hoţilor”.
În sistemul formal, cel al autorităţilor, nu pot pretinde decât ceea ce mi se dă, nu am posibilitatea de a contesta deciziile sau de a le influenţa. Bineînţeles, legal s-ar putea, prin darea în judecată a vinovatului, dar asta nu ar declanşa decât un răspuns represiv pe măsură. Adio permisii, vizite, includerea în diverse programe educative sau alte favoruri ce se dau în mod obijnuit, plus luarea unor măsuri disciplinare împotriva ta. Aşa că nicio nu mă pot gândi la această variantă, abuzul de putere din partea unei categorii sociale investită cu autoritate împotriva unei categorii defavorizate de societate este o componentă esenţială a mecanismului de funcţionare al acestui sistem.
În sistemul „informal, cel al „hoţilor”, totul ţine de „şmecherie”. Adică pe capacitatea ta de a-i teroriza, de a face rău, de a-i bate pe ceilalţi, de a-i prosti (a prosti- a înşela). În acest sistem trebuie să fi nemilos şi crud, cu o capacitate emoţională ce nu cunoaşte omenia, mila sau empatia, să fi versatil şi foarte adaptabil realităţii penitenciare, mai ales în ceea ce priveşte constituirea de alianţe sau asocieri cu alţi indivizi. Din păcate, în acest sistem, eu sunt complet inadaptat!

Miercuri, 17 noiembrie

Posted in Fără categorie on decembrie 9, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Ieri, la o oră târzie din noapte, pe TVR 2, am vizionat un interviu al procurorului general al României, Codruţa Kovesi. Imperbă şi arogantă, orbită de excesul abuzului de putere, în emisiunea respectivă i-a povestit unei reporteriţe tălâmbe despre ataşamentul ei faţă de valorile familiale, despre viaţă şi, mai apoi, despre caracterul angelic al procurorilor din subordine şi despre satisfacţiile profesionale ale oricărui procuror în a influenţa pentru eternitate destinele unor oameni.
Urmărind-o, dacă nu aş fi avut ocazia să cunosc pe propria-mi piele ce înseamnă atenţa unui procuror incompetent şi răzbunător, nu puteam să nu mă întreb dacă oare mai are contact cu realitatea, dacă chiar ştie ce experimentează subiecţii sistemului de drept românesc. Se prea poate ca în turnul ei de cristal toate să pară roz, însă diferenţa dintre nivelul declarativ şi realitate pentru o persoană condamnată pe nedrept la ani buni de puşcărie e uriaşă.
Aşa că mă întreb, eu ca subiect al unui abuz al acestui stat, cui să mă adresez, dacă nu şefului unei instituţii menite să găsească şi să înfăptuiască adevărul? Pentru că eu, în calitate de cetăţean al acestei ţări, ca şi oricare alt cetăţean, am trimis nenumărate memorii în care am solicitat efectuarea unei minime verificări a aspectelor reclamate. Nu am cerut favoruri sau comiterea unor ilegalităţi, am cerut doar o minimă verificare a unor fapte reale şi demonstrabile.
Însă, deşi au trecut peste şase luni de la data trimiterii primului memoriu, nimeni nu a catadicsit ca măcar să-mi răspundă.
Oare câţi oameni trebuie să solicite procurorului general acelaşi lucru pentru a primi un singur răspuns?
Oare cum ar putea capta atenţia un cetăţean onest, condamnat pe nedrept la puşcărie, întratât încât să viziteze un penitenciar pentru a lua contact cu realitatea sistemului judiciar românesc?

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.