Arhivă pentru Iunie, 2010

18.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Stau la fereastră şi simt mirosul libertăţii. E greu să treci prin viaţă având parte de evenimentele prin care am trecut eu. Mă tot întreb oare ce eram acum dacă în 2004 nu eram chemat la PNA? Eu eram fericit? Aş fi reuşit să-mi fac familia pe care mi-o doresc de atâta timp? Aş fi avut un alt zâmbet? Câţi copii aş fi avut? Cum aş fi fost fără toată amărăciunea asta din suflet?

17.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Iau pixul în mână şi vreau să scriu. Nu ştiu de ce, nu pot. Am o minte goală. De fapt nu e goală, suferinţa tinde să acapareze toată mintea mea. Aş vrea să mă fi născut sub semnul altui noroc. Ar fi fost mult mai bine însă ca mama mea să nu mă fi născut. Nu aduceam atâta durere şi suferinţă oamenilor dragi mie. Şi eu nu eram un suflet schingiuit!
În raporturile cu alţi oameni mă simt umil. Nu mai reuşesc să ridic privirea din pământ. Poate pentru unii nu contează, dar pentru mine conta.
Oare ce mă făcea fericit pe mine înainte? Care erau bucuriile pentru care viaţa era frumoasă? Încerc să-mi aduc aminte, dar parcă nu mai am nici o amintire. Totul e din puşcărie. Doar mizerie, chin şi pedeapsă. Atât. Simt că am devenit un om fără viitor. Doamne, te rog, ia-mă la tine!

16.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Iarăşi o noapte nedormită. Am aţipit un pic la începutul nopţii, apoi un vis teribil legat de tatăl meu m-a ţinut treaz. Cum să le iau durerea din suflet? Ce aş putea face ca ei să fie împăcaţi şi liniştiţi? Grea pedeapsă mi-ai dat Doamne! Vrei ca eu să am parte de o condamnare pe viaţă. Deja simt că nu mai am nimic. Familie, afacere, respect de sine, poziţie socială, onoare… Au devenit doar un vis frumos pentru mine.
Cred că mă repet, dar mă tot gândesc la injustiţia care mi s-a făcut. Nu pot înţelege de ce trebuie să am parte de acest tratament.
Un exemplu elocvent al umanităţii de aici: careva dintre ei se şterge la fund la toaletă cu pagini din Biblie. Am rămas şocat! Plus că era să iau şi bătaie pentru că mi-am permis să le fac observaţia. Cred că orice comentariu e de prisos…
Am acelaşi gând obsesiv în minte: de ce-mi faci asta, Doamne? Cu ce ţi-am greşit atât de rău încât mă pedepseşti în felul asta?

15.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Ca de obicei, mă trezesc primul. E 6 dimineaţa. Sunt buimac. Îmi vine să plâng de tristeţe. Nu ştiu de ce mă aflu aici. Oare ce am greşit?
Ieri a fost avocatul Ghere pe la mine. M-a demoralizat. În maniera lui francă mi-a spus că nu am şanse în demersurile mele privind contestaţia în anulare şi începerea procesului la C.E.D.O. Şi uite aşa, speranţa moare….. În ce să cred dacă nu în şansa ca cineva să vadă nedreptatea care mi s-a făcut?
Toată lumea îmi dă sfaturi. Sunt convins de bunele intenţii, dar sfaturile îşi pot avea aplicabilitate pentru mediile normale, nu în închisoare.
Am vorbit la telefon cu mama, nu e bine. Tata se simte rău. Te rog, Doamne, nu asta! Sunt prea multe de dus deodată. Îmi voi duce crucea asta, dar lasă-i pe ai mei cu sănătate.
Ce schimbare în viaţa mea…..! Acum 2 săptămâni eram doar un cetăţean oarecare. Acum sunt doar un infractor condamnat.
Azi a fost o inspecţie a unor directori de penitenciare veniţi într-o vizită de lucru. Au intrat în biserică fără frică de Dumnezeu, fără măcar să-şi facă semnul Crucii. Aroganţi. Plini de sine.
Eu eram acolo. Nici măcar nu s-au uitat la mine, simţeam că sunt doar un sclav. Eram prezent doar fizic, un umil deţinut pentru ei. Înţeleg de fapt că asta este însăşi poziţia societăţii faţă de mine. Prea multă umilinţă….

14.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Procesul transformării mele în condamnat se aproprie de finalizare. Nu mă mai gândesc în termenii unui om nevinovat care se află închis pe nedrept, ci mă gândesc doar la comisii, câştig în zile de muncă, termene, pedepse, modalităţi prin care îmi pot uşura viaţa aici. Cred că părintele mă va scoate de acum la Biserică. Azi, acolo fiind, mă gândeam la suflet. La ce bun să fi fizic bine, dacă sufletul ţi-e mutilat? Am un suflet schingiuit, simt asta în fiecare moment al existenţei mele prezente. Acum 5 ani am avut parte de aceeaşi esperienţă. Doamne, de ce vrei să am un suflet atât de chinuit? Cu ce am greşit eu atât de mult în faţa ta, Doamne?
Nu ştiu dacă voi mai putea vreodată să fiu fericit sau să mă bucur de plăcerile vieţii. Realizez cu tristeţe că nu mai pot vedea frumuseţea unor lucruri mărunte, că tot procesul ăsta a fost eficient şi şi-a atins scopul: pierderea sufletului!!!
Nu vrea să sune melodramatic sau exagerat. Sunt doar unele din gândurile mele puse pe hârtie. Nu aş ştii ce altceva să scriu. Doar despre o viaţă gri, cu multă durere şi suferinţă. Şi sunt multe întrebări pe care mi le pun. De ce, de ce, de ce…..?
Deşi nu au trecut 2 săptămâni, am impresia că toată viaţa mea a fost aşa. Atâtea umilinţe, mizerie şi dezonoare încât am impresia că totul a fost creat special de Dumnezeu pentru a mă pedepsi.
Şi nu ştiu de ce…….?!

O menţiune

Posted in Jurnal on Iunie 27, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Sunt conştient de faptul că multă lume ştie deja despre viaţa cărui deţinut este vorba. Am făcut acest blog pentru a ţine legătura cu cei dragi mie şi nu numai. Doresc ca totul să fie sub anonimat deocamdată, sper să mă înţelegeţi şi să mă ajutaţi să fiu un anonim :).

13.04.2010

Posted in Jurnal on Iunie 25, 2010 by eucandvreausafluierfluier

O noapte fără vise. Ca şi viaţa mea. Aştept să se întâmple ceva, dar nu ştiu ce. Dar aştept…
Nu mai am gânduri. Nu mai am amintiri. Am uitat mirosul patului meu şi a felului în care ma trezeam dimineaţa în el. Aici e o mizerie cruntă, 16 oameni care nu se spală. Sunt singurul care se spală pe dinţi, ce idee nobilă…. Cred că am purici, mi-au apărut semnele agresiunii pe tot corpul. Suntem în 2010. Tai pâinea cu un capac de conservă, e interzis aici să deţii obiecte ascuţite şi tăioase. Mă uit toată ziua la un TV pe care apar numai ţigani, urlând manele. De fapt, viaţa în sine aici e adoima unei manele. Este o realitate care nu poate fi exprimată în cuvinte, doar aici în materializare fizică, o poţi simţi. Nu cred că vreau ca cineva să ştie prin ce am trecut, e o povară prea grea de purtat.
Azi am auzit un dicton de puşcărie :” Cine bea o dată apă în puşcărie, o va bea şi a doua oară.” E valabil, am trecut prin asta şi am simţit pe propria-mi piele veridicitatea dictonului.
A fost o zi care a trecut uşor. M-a scos preotul capelan al unităţii la Biserica puşcăriei. S-ar putea să ies în fiecare zi.
Sunt un pic confuz. Nu ştiu ce să mai fac, sunt lipsit de iniţiativă, starea asta m-a paralizat.