07.04.2010

Îmi vine în minte un gând de ieri, legat de ploaia cu picuri mari de afară. ” Dumnezeu plânge”, mă gândeam. E extraordinară însă capacitatea omului de a se adapta la situaţii inimaginabile. Încep sa mă obişnuiesc. Însă e greu. Acum 5 ani mi-am jurat să nu mă mai întorc aici….

O reflecţie de închisoare: ” Fericirea e legată de capacitatea de a-ţi deschide singur uşa!” Simplu şi adevărat.

Azi m-am tuns. Priveliştea zmocurilor de păr căzând îmi aduce aminte de povestea unui om. Povestea mea. Sunt în locul unde societatea îşi depozitează rebuturile. Un an, doi ani, cinci ani şi jumătate. Cu fiecare clipă petrecută aici înţeleg uitarea societăţii faţă de mine, cu fiecare clipă ceea ce am fost 33 de ani dispare. Onoare, demnitate, cinste, virtute, bunătate şi multe încă altele. Se dispersează. Acum totul se rezumă la supravieţuire. Dominaţie bazată pe teroare, frică, viol homosexual, presiune psihologică. Doamne, mamă, de ce m-ai născut?

Prea multă umilinţă. De ce trebuie să fiu încarcerat alături de oamenii aştia? Sunt incapabil să înţeleg nevoia societăţii în a mă priva de libertate. De fapt, nu societatea a decis. Sandu, Curcă, Floarea Grosu, Szots Barna, Gârbuleţ, Angela Dragne, Zglimbe Luminiţa, Mircea Aron. Sper să le ierte Dumnezeu păcatele pe care ţi le-au făcut prigonindu-mă pe mine. Eu îi iert!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: