08.04.2010

Pe zi ce trece îmi dispar speranţele şi realizez că pentru mine Dumnezeu nu a pus deoparte foarte mult noroc. Nu mă număr printre învingători. Eu sunt printre cei năpăstuiţi şi pe care societatea îi marginalizează. Eu sunt doar un infractor condamnat. Atât. În puşcărie am parte de respect, nu pentru ceea ce sunt ca om, ci  doar pentru că sunt aprovizionat de familie. Respectul meu dispare odată cu bruma de umanitate pe care o mai am.

Au adus azi un băiat arestat recent. Săracul de el. Când a intrat în cameră îi tremurau picioarele. L-au săltat direct de pe câmp, unde lucra. I se citeşte frica în ochi, teroarea face parte acum din viaţa lui. Îi va lua câteva zile până se va obişnui. Îmi aduc aminte de mine şi de ziua în care am intrat pentru prima dată în penitenciar. De ce mi-ai hărăzit soarta asta, Doamne, de ce?

Azi, la prânz, s-a făcut o razie în cameră. În termenii de aici se intitulează „piaţă”. Se căutau obiecte interzise. Probabil careva dintre deţinuţi a recomandat conducerii penitenciarului cu scopul de a obţine favoruri. Neplăcut moment. Te face să realizezi cât de puţină onoare au unii, delaţiunea şi trădarea e ceva normal. Eu tot nu înţeleg motivele pentru care sunt încarcerat. Dar încep să nu mai simt, încep să uit cine sunt şi puşcăria îmi intră-n sânge.

O viaţă irosită, Doamne. Mai bine muream în 2004, la paraşutări….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: