12.04.2010

Este surprinzător efectul pe care îl poate avea privarea de libertate asupra psihicului uman. Am ajuns să nu mă mai gândesc asupra motivelor şi rezultatului acestui proces. Viaţa de zi cu zi bate gândul. Timpul aici ţi se ocupă cu nimicuri cotidiene, e o stare permanentă de ameninţare căreia trebuie să-i faci faţă. Raţiunea nu mai funcţionează, ci doar instinctul. Un instinct primar, bazat pe supravieţuire. Mi-e dor de casa mea, de familia mea, mi-e aşa de dor de tot….
Am stări oscilante, îmi vin gânduri optimiste şi răzleţe despre posibilitatea ca contestaţia în anulare să fie admisă. Apoi îmi dau seama de locul în care mă aflu. Sunt doar un caz statistic, o luptă anticorupţie finalizată pentru ei. Nu este viaţa omului A.B., nu este viaţa unei familii în joc, sunt doar ambiţiile procurorilor şi a judecătorilor prin mâinile cărora a trecut dosarul meu. Atât. De a condamna la o pedeapsă cu executare un om. EU!
Nu mai sunt cu siguranţă în faza de negare a realităţii. Accept situaţia gândindu-mă din ce în ce mai puţin la speranţa, la clemenţa şi la bunătatea unor oameni care îmi pot decide soarta.
De ce am parte de soarta asta? Nu ştiu. Am încercat toată viaţa mea să fiu un om bun şi să fac bine….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: