15.04.2010

Ca de obicei, mă trezesc primul. E 6 dimineaţa. Sunt buimac. Îmi vine să plâng de tristeţe. Nu ştiu de ce mă aflu aici. Oare ce am greşit?
Ieri a fost avocatul Ghere pe la mine. M-a demoralizat. În maniera lui francă mi-a spus că nu am şanse în demersurile mele privind contestaţia în anulare şi începerea procesului la C.E.D.O. Şi uite aşa, speranţa moare….. În ce să cred dacă nu în şansa ca cineva să vadă nedreptatea care mi s-a făcut?
Toată lumea îmi dă sfaturi. Sunt convins de bunele intenţii, dar sfaturile îşi pot avea aplicabilitate pentru mediile normale, nu în închisoare.
Am vorbit la telefon cu mama, nu e bine. Tata se simte rău. Te rog, Doamne, nu asta! Sunt prea multe de dus deodată. Îmi voi duce crucea asta, dar lasă-i pe ai mei cu sănătate.
Ce schimbare în viaţa mea…..! Acum 2 săptămâni eram doar un cetăţean oarecare. Acum sunt doar un infractor condamnat.
Azi a fost o inspecţie a unor directori de penitenciare veniţi într-o vizită de lucru. Au intrat în biserică fără frică de Dumnezeu, fără măcar să-şi facă semnul Crucii. Aroganţi. Plini de sine.
Eu eram acolo. Nici măcar nu s-au uitat la mine, simţeam că sunt doar un sclav. Eram prezent doar fizic, un umil deţinut pentru ei. Înţeleg de fapt că asta este însăşi poziţia societăţii faţă de mine. Prea multă umilinţă….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: