20.04.2010

Azi noapte nu am putut dormi. Din patul meu se văd clădirile exterioare, pomii care dau să înverzească, libertatea aflată la 5 m distanţă, diferenţa dintre vinovăţie şi nevinovăţie, dintre eroare judiciară şi condamnare. O viaţă irosită.

Sunt conştient că fiecare zi petrecută aici e pierdută pe vecie. Mama, tata, oamenii dragi mie îmi sunt răpiţi cu fiecare zi trecută. O zi în minus în totalitatea zilelor care Dumnezeu mi le-a dat. Vroiam sa încep o idee cu conceptul „tristeţe”, dar îmi dau seama că nu mai trebuie să-l folosesc. E parte din viaţa mea, ca şi noţiunea de suferinţă!

Afară e o ploaie mocănească. N-am sesizat niciodată până acum cât de încărcată de gânduri poate fi o ploaie ca asta. Fiecare picătură îmi aduce în minte un gând. Gânduri legate de o viaţă normală sau mai bine zis de incapacitatea si nenorocul meu în a avea o existenţă demnă. De o suferinţă dusă la extrem. De prezenţa mea intr-un iad fizic, cu diavoli cu chip uman, de mutilări ale sufletului permanente, de însăşi alungarea conceptului de fericire.

De fapt ce e fericirea? Ce nu mă face acum pe mine să fiu fericit? Zidurile astea? Oamnenii care mă păzesc? Oamenii cu care împart o cameră de 25 de m pătraţi şi suferinţele lor? Mizeria sufletească de aici? Injustiţia care mi s-a făcut?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: