01.05.2010

Urletul sirenei îmi dă de ştire în fiecare zi că sunt în Iad. Implacabil şi eficient. Nu mai are sens să spun că mă trezesc prost. Aşa e în fiecare zi. Încerc să-mi fac un plan de bătaie. E doar 1 Mai, trebuie să sărbătoresc prin muncă. Voi scrie astăzi. Sper să-mi fac timp şi să găsesc un loc unde să pot scrie.
Stările care mă încearcă nu mai sunt de plângere. Sunt de acceptare, de acomodare la acest loc. Nu mă mai pot gândi la altceva decât la rutina cotidiană de aici. Aşa e viaţa! Iar cineva a ales pentru mine să-mi petrec aici 3 ani si 8 luni. Prima oară am facut 333 de zile. Acum aproape de trei ori mai mult. Problema care se pune însă este de a ştii pentru ce. OK, fac puşcărie, dar de ce? Nu mă încearcă sentimente de vinovăţie, ca atare nu mi-a fost declanşată penitenţa. Cum să supravieţuiesc dacă gândul meu zboară de fiecare dată la lumea pe care am lăsat-o afară? Cum să rezist încă trei ani jumate dacă prima lună a trecut aşa de greu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: