26.04.2010

De fiecare dată când intru în biserică mă rog pentru iertarea a ceea ce mi-a fost dat să aud în cameră. Mă simt nedemn să stau în apropierea lui Dumnezeu cu amintirea recentă a tuturor evenimentelor, discuţiilor şi a ideilor din locul în care dorm.
Înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă a fost studiat şi s-au scris şi cărţi pe tema asta. Trec prin fazele depresiei în mediul carceral. Astea însă sunt abordările ştiinţifice raţionale. Plus de asta văd şi în atitudinea celor apropiaţi mie, resemnarea. Dar spiritul nu mi-l poate simţi nimeni. Reperele morale şi sufleteşti încep sa păleasca aici, la mine întodeauna o stare psihică echilibrată a presupus un balans, o cunoaştere a stării de bine şi a celei de rău. Aici e numai suferinţă, disperare, mizerie sufletească…
De ce trebuie să fiu aici? Ce am făcut să merit asta? Câteodată simt că nu mai pot şi aş vrea să crape inima în mine!
I-am văzut ieri pe ai mei la vizită. De fiecare dată tatăl meu plânge. Nu mai pot!
Mama mea ieri nu s-a putut da jos din maşină din cauza durerii de spate. Ca de fiecare dată, sunt incapabil să înteleg motivele pentru care sunt aici. Singura mea armă rămâne deci aşteptarea. O aşteptare de aproape 3 ani din viaţa mea la capătul căreia mă aşteaptă ce? Înălţarea spirituală? Fericirea veşnică? Sau o existentă nedemnă pusă sub semnul stigmatului de puşcăriaş?
Am participat benevol la o testare medicală în favoarea unui ONG. Mi-au venit rezultatele, sunt negative la testarea HIV şi hepatită C.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: