28.04.2010

Părintele a venit foarte bine dispus. Mi-a insuflat şi mie o stare de optimism. „Lasă, măi A…, trebuie, să vezi viaţa cu mai mult optimism…” Sunt conştient că e aşa, că viaţa merge înainte şi că trebuie să mă adaptez, dar momentan rana din sufletul meu e deschisă. Voi avea timp la dispoziţie, vreo 3 ani, în care să mă obişnuiesc.
Şocul reîncarcerării se pare că, încet, încet, se disipează. Ce capacitate de adaptare incredibilă are fiinţa umană…!? Văd la toată lumea din noua cameră o libertate controlată, o autoguvernare, proprie la nivelul celor 3 celule şi a holului aferente regimului deschis. E o senzaţie foarte ciudată.
În curând voi putea aniversa o lună de puşcărie. Mă sint de parcă sunt de ani aici. E un amestec ciudat aici de respect şi frică. Nu ştiu de ce oamenii mă percep altfel şi mă acceptă imediat în orice grup. E ca la grădiniţă, doar că toţi sunt adulţi.
Pot face duş în cameră. E o realizare, nu? Triumful civilizaţiei asupra mediului penitenciar…
Nu mai sper. Nu-mi mai doresc să lupt, să-mi demonstrez nevinovăţia. Ştiu că e inutil. Aici nu mai eşti fiinţă umană. Aici eşti doar un subiect trist de bârfe şi poveşti pentru cei din libertate. Cred că toţi se bucură de nefericirea mea. Pentru prieteni sunt doar o poveste incredibilă, pentru cei ce nu mă agreează, subiect de bârfă. Pentru justiţie un caz rezolvat de corupţie. Eu sunt un etalon al luptei anticorupţie din Mureş, am cea mai mare executare. Sunt un mare corupt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: