29.04.2010

Aici e un cod de comunicare. Violenţa limbajului atinge cote paroxistice. Exemplul cel mai potrivit e cel al unui câine de talie mică ce începe să latre frenetic la vederea unuia de talie mare. Poate intimidează şi celălalt bate în retragere. Cam aşa e şi aici. E drept însă că eu nu prea îl cunosc, deja am luat un picior în cap. Puteam să primesc şi un scaun, dar ăla s-a speriat când m-am ridicat. Am noroc însă aici că sunt un tip sociabil, îmi fac repede prieteni. Cum am spus şi zilele trecute, nu ştiu de ce. Mă aşteptam, dat fiind că am fost inspector să am parte de un tratament dur şi violent din partea celorlalţi deţinuţi. Nu e aşa. Aştia mă percep ca pe un intelectual. Am rămas chiar surprins de atitudinea unor „rechini” care, în loc să se poarte urât, s-au purtat foarte respectuos. Vroiau să le fac motivele de recurs, dar oricum…
Viaţa trece pe lângă mine. Am 33 de ani şi nu am realizat nimic în viaţă. Părinţii mei sunt suferinzi. Eu sunt un suflet condamnat, chinurile de aici m-au însemnat pentru vecie. Ce mai pot să îmi doresc în viaţa asta? Nu am cerut niciodată lucruri ieşite din comun. Dar nici să fiu o eroare judiciară din cauza incompetenţei unor judecători care nici măcar nu au citit dosarul meu.
Deşi dorm foarte bine nopţile, tot timpul sunt obosit. Adică nu dorm foarte bine, dar dorm de la ora 22 la 06. Afară dormeam mult mai puţin şi nu eram obosit pe timpul zilei. Oare să fie depresia?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: