10.05.2010

Toropeala asta tinde să-mi acapareze şi sufletul. Simt că încep să devin amorţit şi sufleteşte. Mă trezesc obosit, mă culc obosit… Şi nu din cauze concrete. Că nu pot spune că fac ceva ce necesită un consum mare de energie. Doar că nu mai sper. Nu mai sper nici măcar să crape inima-n mine. Am o poveste. O tot repet. Ieri la slujbă, au venit nişte cantori din libertate. Îi ştiu de afară. Erau foarte miraţi şi ei de situaţia mea judiciară, dar se vedea că undeva în sufletul lor aveau şarpele neîncrederii: „Ceva tot trebuie să fi făcut omul ăsta”. Şi eu tot ziceam: ” Sunt nevinovat, nu am denunţ, nu ştiu de ce sunt acuzat, Grosu m-a condamnat pentru apropierea mea de Ciucă, etc…” La final îmi vine şi mie greu să cred povestea asta pe care o tot zic. Darămite nişte străini…
Toată lumea îmi zice să uit trecutul şi să merg înainte. Ce înainte? Ce-mi mai poate rezerva mie viitorul? Viaţa care-mi este prefigurată nu este onorabilă. Doar aşa, o continuitate biologică, fără spirit şi demnitate, să trăieşti doar aşa pentru a consuma resurse. Ca majoritatea celor de aici din puşcărie, dar eu nu am fost crescut aşa. Fiecare zi aici e o pedeapsă în miniatură de executat. Trezirea bruscă de dimineaţă la ora 06. Apelul de la 07. Biserica, pauza de masă între 12-13, cele 3 ore de pauză dintre 16-19. Aglomeraţia din cameră până la 22. Apoi somnul. Totul condimentat cu picanteriile traiului alături de hoţi, violatori, criminali, tâlhari, escroci.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: