15.05.2010

Se anunţă a fi un sfârşit de săptămână greu. O capcană în timp în care sunt prins şi care este veşnică. Mă simt la fel ca în 2004. Aceaşi umilinţă, aceaşi stare mizeră, aceleaşi simţăminte. O detenţie, într-un Iad fizic cu cazne de neînchipuit. Şi nu din cauze fizice. Nu-mi mai pot închipui că mai sunt oameni de care să-mi fie frică. Ci din cauza mutilării sufletului meu şi aşa încercat. Simt că nu mai pot duce.
Singurul sfat concret pe care îl primes aici se rezumă la „nu te mai gândi, mergi înainte!” Sunt nevinovat, cum să nu mă gândesc? Cum să fac abstracţie că eu sunt în puşcărie, iar restul lumii merge înainte? Cum să ignor semnele traumei zilnice de aici şi să-mi asum o vină pe care nu o am? Cum să mai fiu om ştiind că le produc suferinţă tuturor celor dragi mie, mai ales mamei şi tatălui meu? Cum să mă mai suport eu pe mine pentru tot ceea nu am facut?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: