09.06.2010

Au trecut 2 luni şi o săptămână de când sunt închis. Am uitat complet cine eram. Şi cred că şi lumea a uitat că am existat. Trecerea timpului acţionează implacabil. Nimic nu se mai schimbă, lucrurile au intrat pe un făgaş prestabilit, nimeni nu mă va putea ajuta, oricât de mult mi-aş dori. Speranţa mi-a fost înlocuită cu acceptarea necondiţionată a stării în care mă aflu acum. Şi e greu să te confrunţi cu uitarea tuturor când crezi că ai însemnat ceva în lumea asta.
Îmi tot vin în minte frânturi din temerile mele din ultimii 6 ani. Cât de neliniştit mi-a fost spiritul….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: