20.05.2010

Mă simt golit de sentimente, de viaţă, de speranţă. Am uitat de ce sunt aici, am acceptat fără condiţii statutul meu actual. De ce m-aş putea plânge, ar zice unii? Am mâncare, un loc de dormit, o companie selectă, TV, distracţie, intrigă, scandal. Un fel de telenovelă despre o familie foarte numeroasă, cu o diversitate sporită de caractere. Păi, aş zice eu, nu-mi pot găsi liniştea şi implicit fericirea. Dar de ce îţi trebuie ţie fericire, băiete? Tu eşti un rebut, o scursură a societăţii, un exemplu pentru alţii de a nu fi… Şi aici toată construcţia mea logică pică, înţeleg de fapt că fericirea este pentru mine ceva nedorit. Nu-mi doresc să fiu fericit. Nu-mi mai doresc asta. Îmi doream, odată…..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: