27.05.2010

După cele aproape 3 săptămâni de ploaie şi frig, acum se compensează parcă într-o zi. Şi în locul în care mă aflu, căldura asta dă o notă de normalitate, doar sunt în Iad, nu? Diavoli am, chinuri am, doar dogoarea Gheenei nu o văzusem. O percep acum. Încă un atribut al decadenţei. Oare cât voi mai putea îndura? Oare dacă într-o zi înnebuneşti , ce se poate întâmpla? Te duc într-o închisoare spital sau într-un ospiciu? Care este punctul în care psihicul cedează? Oare l-am depăşit?
Nu pot spune că aici o zi e mai bună sau mai proastă decât alta. În oricare din ele mă simt la fel. Schingiuirea asta sufletească cu siguranţă mi-a afectat credinţa despre viaţă. Nimeni şi nimic nu va putea repara răul care mi s-a făcut. Ce copil sunt, de fapt…. Cui îi pasă de mine?
Aş vrea să am adevăruri absolute de spus. Dar nu am. Cuvintele mele nu înseamnă nimic. Viaţa mea nu înseamnă nimic. Oare atunci care este raţiunea mea de a exista, îndur acest chin pentru a avea parte la final de ce? De izbăvire din partea lui Dumnezeu pentru suferinţa îndurată? Sau poate, dimpotrivă, condamnarea pe veci a mea la o existenţă în Purgatoriu…
Oricum, nici o variantă nu mi se pare acceptabilă. În ce să cred atunci, în existenţialism şi doar în producerea întâmplătoare a evenimentelor care au generat venirea mea aici? Doamne, de ce?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: