02.07.2010

Cât de greu îmi e să accept un termen de aproape 4 luni. Deoarece contestaţia în anulare se va judeca în octombrie. Şi atunci îmi pun întrebarea logică dacă tot acest demers este oportun? Adică pentru cei care mă judecă am rămas tot un dosar, un petent fără şanse de izbândă, a cărui viaţă se va scurge între zidurile puşcăriei, fără ca cineva să aibă posibilitatea de a face ceva. Doamne, cât de puţin contez…
M-am săturat să mă tot lamentez. Nu mai vreau să fiinţez într-o aşa existenţă. Cum naiba am putut ajunge într-o aşa situaţie? Ce crimă am comis ca să am parte de chinurile astea? Iar lejeritatea cu care mi s-a dat un termen atât de lung depăşeşte suportabilitatea mea. Peste 4 luni voi fi făcut, în total, 1 an şi opt luni de puşcărie. Cine va mai îndrepta situaţia? Cine îmi va da zilele petrecute aici înapoi?
Azi e jumătatea anului. „Tempus fugit!” Mă tot gândesc în condiţiile astea la oportunitatea continuării demersului meu privind contestaţia. În octombrie se vor da alte termene, 2 sau 3, ceea ce înseamnă că pe final de an aş putea avea o soluţie. Dacă voi uzita de apel şi apoi de recurs, asta va însemna încă vreo 6 luni, deci cu contestaţia aş putea termina în septembrie 2011. După care aş putea începe revizuirea. Ce va dura cam tot atât. Iar în decembrie 2012 sunt propozabil pentru eliberarea condiţionată. Aşa că, în condiţiile astea, la ce bun să mai încerc? Ei deja m-au condamnat la 5,6 ani, deci nimic nu se mai poate face. Asta parcă se încăpăţânează să-mi demonstreze.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: