03.07.2010

Starea aia de nelinşte generată de neştiinţă îmi dă fiori. După tot ce mi s-a întâmplat, încă mai sper într-un miracol. Ca cineva să vină şi să-mi spună că, acum: contestaţia în anulare s-a adims, s-a decis şi suspendarea executării pedepsei. Să-mi fac bagajele şi să părăsesc puşcăria.
Dar realitatea e alta. Nu vine nimeni. Nu-i pasă nimănui. Doar am termen peste aproape 4 luni.
Părinţii mei exaltau de bucurie zilele trecute din cauza admiterii de principiu a contestaţiei. Rolurile s-au schimbat. Până acum doar eu crezusem în şansa admiterii, iar ei mă temperau. Acum ei sunt fericiţi şi eu trebuie să le spulber starea de bine cu negativismul meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: