22.06.2010

Ideea transferului la Bucureşti îmi generează un anumit sentiment de incertitudine. Contactul cu mediul penitenciar aş fi vrut să-l minimalizez, să fi trecut prin cât mai puţine experienţe carcerale, sufletul meu să aibă cât mai puţine amintiri despre infernul din care acum fac parte. Alţi oameni, alte mizerii, alte bătăi şi umilinţe de suportat… Din toată istoria asta un gând îmi răzbate obsesiv: de ce trebuie să trec prin astea?
În ultima perioadă, mi-a fost greu să scriu, nu-mi mai găsesc resurse interioare în a-mi exprima sentimentele. Totul a devenit lipsit de valoare, nu mai am speranţe şi expectanţe. Procesul de îndobitocire, deci e cât se poate de normal aici, mai ales când eşti tânăr sau ai un psihic în formare. Mă uitam la infractorii minori de aici. Destine frânte. Condamnaţi pe viaţă. Şi nu de sistemul judiciar, ci de puşcărie în sine. Cea mai bună şcoală de a învăţa răutăţi inimaginabile. Cei care au fost abuzaţi sexual, vor deveni la rândul lor abuzatori. Cei care au fost bătuţi, vor chinui la rândul lor pe cineva mai slab. Şi tot aşa. Fenomenul torţionarilor. Atâta vreme cât ai un psihic slab şi nu ai credinţă sau percepte morale puternice, vei deveni aici sclavul violenţei, al violului, al urâciunii sufleteşti. Nici pe departe reeducare şi integrare socială.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: