Vineri, 27 august

Până să ajung să cunosc sistemul judiciar românesc, credeam, ca oricare alt cetăţean onest, că nu poţi avea parte de puşcărie, dacă îţi vezi de treaba ta şi nu faci prosti. Credeam cu tărie, sau cel puţin aşa fusesem învăţat, că ororile judiciare din perioada comunistă, au încetat. Abuzurile statului asupra libertăţii unui cetăţean cinstit mi se păreau improbabile şi excluse. Eu însumi, prin calitatea mea de funcţionar public, făceam parte din stat şi în exercitarea atribuţiilor mele de serviciu nu aş fi putut permite comiterea unui abuz. Dar realitatea bate ceea ce suntem învăţaţi. Peste noapte, din inspector sunt transformat în infractor, fără ca vina să-mi fie măcar explicitată. Oricât ar suna de prostesc, eu nu ştiu de fapt de ce sunt acuzat. Şi au trecut 6 ani. Şi sunt şi închis pentru 5 ani şi jumătate. Oricât încerc raţiunii să-i explic motivele pentru care sunt aici, ea se revoltă. Cum e posibil să se întâmple aşa ceva? Nimeni nu vede adevărul atât de evident?
Ca şi cetăţean, m-am achitat de toate responsabilităţile cetăţeneşti, ba mai mult, contribuiam prin calitatea mea de manager la o firmă cu 30 de angajaţi, ce exportă în Franţa întreaga producţie, la plata taxelor şi impozitelor din care sunt plătiţi şi cei care compun sistemul judiciar românesc. Nu mult, undeva la 200-300 milioane lunar.

Joi, 26 august

Azi e sărbătoarea unui sfânt căruia îi port şi eu numele, n-am ştiut până acum că în 26 august e Sf. Mc. Adrian.
În ultima vreme mă delectez exclusiv cu actele din dosarul ce a generat această condamnare. Tot răsfoind, mi-am adus aminte şi de faptul că, în armată, am fost paraşutist. Oricum, acea perioadă a concis cu debutul acestui calvar. La 27 ani, foarte târziu, am fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu la o şcoală de aplicaţie pentru ofiţeri în rezervă, arma paraşutişti, la Buzău. Am făcut aproape toată perioada de 6 luni de stagiu militar în 2004, însă, cu 16 zile înainte de a obţine gradul militar de sublocotenent şi de a fi trecut în rezervă, am fost arestat de către Sandu Marin. Nici măcar acest drept nu mi-a fost acordat, am făcut şi 6 luni fără 16 zile de armată degeaba, în momentul de faţă sunt lăsat la vatră şi nu trecut în rezervă, ceea ce înseamnă că nu am stagiul militar satisfăcut. De ce? Pentru că aşa avrut Sandu Marin, să fiu atunci arestat şi apoi prezentat mass-media drept coruptul judeţului Mureş.
Amintirile acelor momente îmi sunt vii, pe de o parte extazul paraşutărilor de la 1000 m altitudine cu adrenalina şi senzaţia de libertate absolută, pe de cealaltă parte nenorocirea arestării. Mi-am dorit de atunci, de multe ori, să fi avut ghinion la unul din salturi, să nu îndur toată suferinţa prin care am trecut în ultimii 6 ani. Cel puţin muream cu onoare şi deminitate, nu aşa terfelit şi batjocorit ca un câine, exemplu al pretinsei lor lupte anticorupţie…

Miercuri, 25 august

Calitatea morală a indivizilor de aici e perfect explicitată de un eveniment produs duminică la vizită. Fostul meu coleg de cameră, care a fost liberat de 2 săptămâni, a fost protagonistul principal al acestei scene. Omul fusese condamnat pentru furt auto şi executase peste 2 ani de puşcărie, ceea ce cred că pentru un tânăr de 23 de ani e foarte mult. Cu el mâncam, căpătasem în el cel puţin încrederea pe care o poţi avea într-un om animat de obiective comune cu ale mele.
Şi, ca să revin la subiect, duminică, exact la o jumătate de oră după ora la care au venit ai mei (el ştia că ei vin întotdeauna la acea oră), a intrat la sectorul vizite şi, sub nasul gardienilor, a spart o casetă de valori din care a furat o poşetă. Mai înainte de asta însă, şi-a lăsat buletinul pretextând că vrea să aibă o întrevedere cu un alt deţinut. Tot gândindu-mă la eveniment, nu pot să nu mă întreb asupra obiectivelor principale ale acestui furt, oare nu părinţii mei fuseseră vizaţi? Oricum, ideea e că omul se va întoarce la puşcărie pentru că el a fost eliberat condiţionat, va face restul de pedeapsă. Dar cât de prost poţi fi încât să vii să furi de la puşcărie, conştient fiind că ai plecat de acolo de 2 săptămâni?
De asta mi-e frică, ca nu cumva prezenţa mea aici să fi stârnit ideile unora pentru pont. Am mare grijă în a nu-mi trăda adresa mea sau a părinţilor mei, de a nu contamina şi mai mult existenţa mea şi a familiei mele de cetăţeni cinstiţi şi oneşti, cu mizeriile acestui sistem….
Este suficient că sunt eu aici!

Marţi, 24 august

Astăzi continui cu seria nefericitelor evenimente şi abuzuri ale sistemului juridic românesc ce mi-au alterat iremediabil cursul vieţii. Am văzut la ştiri că asistenta de la Maternitatea Giuleşti a fost arestată. Mi se părea previzibil ca această campanie mediatică de găsire a ţapilor ispăşitori să se finalizeze cu arestarea cuiva. Cam aşa s-a întâmplat şi cu mine în 28 iulie 2004. PNA a dat comunicate de presă fulminante, iar presa a titrat :”inspector arestat pentru rambursări ilegale de TVA”, „rambursarea ilegală a TVA de ordinul miliardelor de lei”, etc.
După importanţa şi gravitatea care s-a dat pretinselor rambursări ilegale de TVA şi atunci a apărut necesitatea ca cineva să fie făcut vinovat de tot răul imaginar ce a golit visteria finanţelor mureşene. Şi am fost arestat. Şi după 6 ani de proces kavkian am fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare. Atâta tot că nu au mai fost nici un fel de rambursări ilegale de TVA. Aşa-zisul meu „denunţător” nu a mai fost obligat să returneze nici un fel de bani pentru că, mai apoi, în cursul acestui proces, a susţinut cu tărie ideea legalităţii şi conformităţii cu legea a rambursărilor de TVA efectuate la firmele sale de către echipele de control ale Finanţelor mureşene. Care au fost în număr de 18, deci vreo 30 de inspectori, alţii decât mine, ce nu au descoperit nici un fel de ilegalitate. Printre toţi aceşti inspectori m-am numărat şi eu, am controlat de 2 ori una din firmele lui, în 2 echipe diferite şi am aplicat sancţiuni legale ce însumează 500.000.000 lei, la acea vreme. Nici o altă echipă de control nu a mai aplicat sancţiuni şi nici nu a stabilit deficienţe. Cu toate acestea, eu sunt cel mai corupt din Mureş. Dar, după 6 ani, s-a uitat că nu a fost nici o rambursare ilegală girată de mine. Dovada onestităţii mele sunt cele 600 de firme la care am fost în control. Oare printre cei ce mi-au citit blogul se află cineva la care am fost în control?

Luni, 23 August

Stăteam ieri şi mă gândeam la toate neîmplinirile pe care le-am bifat în ultimii 6 ani. Şase ani de chin şi teroare surdă, în care sufletul meu a fost deferit justiţiei române. Am fost incapabil să mai intreprind ceva, fie că vorbim despre familie, profesie, recunoaştere socială, educaţie etc. Cred că totuşi cel mai dureros aspect rămâne familia. Îmi doream copii din tot sufletul. La fel ca şi pe femeia capabilă să-mi fi stat alături, cu care să construim o familie. Dar totul a fost anulat, gândul la proces şi mai ales anticiparea unei finalităţi nefavorabile mie, m-au paralizat emoţional. A urmat o perioadă de expectanţă în care am trăit doar clipa, veşnic nemulţumit de ceea ce am, nehotărât în alegeri şi permanent schimbător, de parcă fuga mea m-ar fi scăpat de iadul ce se prefigura.
Alegerea de la un moment dat s-a demonstrat a fi de cea mai proastă inspiraţie, slavă Domnului că nu s-a materializat într-o căsnicie, nu vreau să mă căsătoresc ca să divorţez, ca alţii. Acum, mai mult ca atunci, gândul ăsta copleşitor al incapacităţii mele de a avea o familie, a pus stăpânire pe mine, am ajuns nici măcar să nu-mi mai doresc asta. Oricum, cine întreg la minte şi-ar mai lega destinul de un om ca mine? Ce aş mai avea eu de oferit atâta vreme cât sufletul mi-e pârjolit? Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mai clară mi se pare direcţia de urmat…
Sunt conştient că toate lucrurile astea nu vor putea fi îndreptate, ele deja s-au consumat. Nimeni nu va mai putea să-mi redea viaţa mea. Şi nu înţeleg, Doamne, pentru ce… Nu am fost corupt, iar vinovăţia de care încearcă ei să mă acuze, nu există. De ce trebuie să fac puşcărie 5 ani şi 6 luni?

Duminică, 22 August 2010

Se pune o presiune incredibilă pe mine pentru a nu mai continua să scriu pe blog. Oare ceea ce percep eu e atât de nociv încât societatea şi oamenii dragi mie vor să se pună la adăpost prin anularea a ceea ce simt eu? Cum să mă apăr, prin muţenie? Să nu mai zic nimic, pentru că, dacă nu, tot ce voi spune va fi folosit împotriva mea?

Sâmbătă, 21 August 2010

Revolta bunului simţ împotriva monstruozităţilor comise de un sistem judiciar putred a fost înăbuşită în sânge. Demersul acelui cetăţean de săptămâna trecută de a lua poziţie împotriva perpetuării acestei nedreptăţi a avut exact efectul contrar. Nu mai comentez nimic legat de acest subiect, se pare că fac rău oamenilor care mi-au făcut bine. Cum am mai spus, măsurile punitive nu trebuie neapărat impuse prin forţă, ele pot fi aplicate şi printr-o respectare ad-literam a regulamentelor. Bineînţeles că îmi pot face şi mai mult rău, dar eu deja sunt în iad, ei mi-au luat deja libertatea şi implicit, toată viaţa mea, în afară de spectrul morţii (dar şi moartea vine greu pentru mine) nu ar avea cu ce să mă mai şantajeze. Sunt încăpăţânat şi retrograd, cred cu tărie că pentru onoare şi demnitate merită să alegi chiar şi calea înspre nefiinţă. Problema e că au de suferit oameni care mi-au făcut bine, oameni cu suflet şi buni creştini, nu judecătorii şi procurorii cu suflet negru ce hotărăsc destinele semenilor lor în ţara asta…

Vineri,20 August 2010

Îmi aduce aminte modalitatea prin care ,,anticoruptul“ Sandu Marin a iniţiat acest proces penal. Prin fals El, un vajnic luptător anticorupţie, pentru care orice mijloc de a demonstra vinovăţia unui corupt era permis, graţie nou-înfiinţatului, la cea vreme, P.N.A., un util şi diabolic instrument de persecuţie politică gândit de Adrian Năstase (ironie a sorţii, câţiva ani mai încolo, Năstase era chinuit de propriu-i sistem diabolic).
Astfel, în data de 27.07.2004, pentru a statua o altă stare de fapt în vederea conformării procedurilor pentru reţinerea şi mai apoi arestarea mea, Sandu Marin întocmeşte în fals procesul verbal data 26.07.2004. După cum se poate vedea chiar din conţinutul acestui proces verbal, penultimul aliniat, acesta nu avea cum să ştie în data de 26.07.2004, ora 19:10, că în data de 27.07.2004, exact la ora 17:00, voi lua legătura telefonic cu avocatul Badiu (există chiar un proces verbal care consemnează acest lucru, în 27.07.2004, ora 17:00). De altfel, faptul că acest proces verbal datat 26.07.2004 a fost întocmit în data de 27.07.2004 este confirmat şi de identitatea perfectă a penultimului aliniat din ambele procese verbale, cel din 26.07.2004 şi cel din 27.07.2004, ora 13:05. Asta se explică şi prin graba de a produce aceste documente prin sistemul copy-paste, inserând din documentul făcut atunci în cel pretins a fi făcut cu o zi înainte, în 26.07.2004, întrucât şi-a dat seama că sunt o pradă uşoară de arestat. Sandu Marin a întocmit în fals acel act din 26.07.2004 pentru a putea justifica faptul că mi s-a adus la cunoştinţă în data de 26.07.2004 începerea urmăririi penale împotriva mea şi nu în 27.07.2004, când am fost reţinut. Eu nu am fost înştiinţat decât în 27.07.2004 de săvârşirea unor pretinse fapte penale, atunci când ,,anticoruptul“ Sandu mi-a pus în faţă cele 3 procese verbale şi mi-a cerut imperativ să le semnez pe toate, fără ca eu să cunosc consecinţele juridice ale acestei luări la cunoştinţă. Actele în sine, cred eu, sunt mult mai grăitoare..

Joi, 19 August 2010

O altă încălcare e cea legată de lipsa denunţului, a actului care ar fi trebuit să iniţieze acest proces. Cred că lucrul ăsta denotă cel mai bine formalismul şi reaua intenţie a celui care a creat acest proces, Sandu Marin.
În cazul procesului penal tipic este aplicabilă instituţia sesizării organelor de urmărire penală, condiţie sine qua non prevăzută de lege ca act de iniţial al declaşării procesului penal. Actul de sesizare pentru declanşarea mecanismului procesual constă în plângere, denunţ sau sesizare din oficiu. În mod surprinzător, în cazul meu, un astfel de act de sesizare expres, prevăzut şi reglementat în amănunt de lege, nu există, organele de urmărire penală au procedat direct la începerea urmăririi penale împotriva mea, iar ulterior la punerea în mişcare a acţiunii penale, arestarea şi trimiterea mea în judecată. Concluzia este firească: procesului penal care a antrenat răspunderea mea penală îi lipseşte veriga de început, fără de care lanţul procesual nu poate subzista şi anume sesizarea legală a organelor de urmărire penală.
Rămâne însă întrebarea capitală: cum s-a putut întâmpla aşa ceva într-un stat de drept? Dorinţa câtorva oameni pentru putere a putut înlătura dreptul la libertate al unui om cu aşa uşurinţă? Oare dintre atâţia judecători, nici unul nu a văzut că denunţul lipseşte? Că peste tot, în toate cele 3 hotărâri de condamnare se foloseşte sintagma ,,denunţător“. Păi cum poate fi denunţător dacă nu există denunţ?

Miercuri , 18 August 2010

Am văzut la ştiri că nepotul Patriarhului Daniel a fost arestat pentru trafic de droguri. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că justiţia divină funcţionează. Şi la cât de cinică poate şi această ştire în raport cu demersul meu de a obţine din partea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe o scrisoare de recomandare în vederea depunerii acesteia la dosarul cererii de graţiere.
Scrisoare de recomandare care mi-a fost respinsă. Şi scrisoare în care îmi pusesem foarte multe speranţe pentru simplul fapt că mă aşteptam să găsesc înţelegere şi ajutor exact din partea oamenilor care ar trebui să-şi ajute necondiţionat semenii, până la urmă ăsta este scopul Bisericii. Că nu am cerut lucruri contra firii, nu sunt criminal, am cerut doar să se facă dreptate şi prigoana la care acum sunt supus să înceteze. Dar bănuiesc că este mai stimulant să deţii trusturi media decât să-ţi ajuţi oile din propria-ţi turmă…
O prietenă bună mi-a transmis să nu mă mai consum atât pentru că mă voi distruge. Trăirile mele sunt percepute de ceilalţi ca fiind autoimpuse şi distructive. Din păcate nu pot simţi altceva, cu atât mai puţin să-mi creez această realitate. Dimpotrivă, refularea acestor sentimente negative prin aşternerea lor pe hârtie mă ajută să depăşesc privaţiunile situaţiei din care acum fac parte.
Sistemul judiciar românesc e însă vinovatul, el a permis condamnarea unui nevinovat şi menţinerea mea în iad pentru satisfacerea dorinţei lui de sânge! Ei au aplicat o pedeapsă privativă de libertate unui om a cărui singură vină a fost cea de apartenenţă la corpul funcţionarilor publici, coroborată cu eficientizarea ,,luptei anticorupţie“!