08.07.2010

Să zicem că în momentul de faţă ar exista cineva capabil să vadă nedreptatea care mi s-a făcut şi care dispune de puterea de a o îndrepta. Cine oare e acea persoană?  De ce oare răspunsul nu mi se relevă? La ce uşi trebuie să bat?

Şi tot în logica acestei condamnări. De ce norocul influenţează 90% din rezultatul unui proces? De ce nu probele ci doar opinia subiectivă a unui judecător influenţează decizia de condamnare?

La mine, acest proces, nu ar fi trebuit să înceapă. M-au chemat din armată să dau nişte declaraţii în calitate de martor despre pretinse infracţiuni, realizate cu ani înainte. L-am rugat pe Sandu să mă lase să-mi termin cele 12 zile de armată, câte îmi rămăseseră de făcut după brevetare. Atunci cred că si-a dat el seama că sunt o pradă uşoară şi mă poate aresta. În primele momente cred că nici nu au vrut să mă aresteze, ci doar să mă ameninţe cu arestarea pentru a mă convinge să colaborez. Vroiau să dau declaraţii împotriva şefilor şi colegiilor mei. Şi eu am crezut, naiv, că dacă nu faci nimic nu are cum să-ţi facă cineva ceva. Dar pentru ei, apoi, nu a mai contat. M-au arestat pentru că au putut. Îmi vine în minte atitudinea ofiţerului de poliţie judiciară Postolache Remus, de a mă lovi cu pumnul în piept înainte de a-mi pune cătuşele. Demonstrarea prin acest act a superiorităţii sale asupra mea.



Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: