16.07.2010

Am fost trimis să ajut la organizarea unei expoziţii de artă fotografică în penitenciar susţinută de artistul Torok. Sunt atât de debusolat. Întâlnirea cu oameni normali (am constatat că folosesc termenul de „normal” în loc de „liber”) a fost ca un duş rece care te trezeşte la realitate. Concepţii altădată atât de familiare mie au fost expuse într-un cadru natural, am avut ocazia să mai discut şi cu oameni a căror singură preocupare nu e doar de a face rău şi a vorbi urât. Tot acest contact a stârnit în mine însă o nostalgie amară, o senzaţie de toropeală ce îţi flagelează sufletul. Ce am făcut, Doamne, ca să merit prezenţa mea aici?
Şi au încept să-mi curgă gândurile. Am devenit, brusc, conştient de faptul că viaţa mea e inutilă. Să luăm, de exemplu, perioada până în 40 de ani. Cinci ani plus încă vreo 3 de la momentul condamnării, voi avea tot felul de interdicţii. Nu pot fi administrator pentru că am cazier, nu pot fi ales în funcţii publice, trebuie să mă supun unui program de supraveghere. Asta pe plan juridic. Social, sunt un om care a făcut puşcărie, stigmatul va fi pentru toată viaţa. Moral, sunt deja dărâmat de pe acum pentru că nu mi-am putut justifica niciodată de ce am fost închis, pentru că mi-am respectat principiile mele morale şi cele cu care am fost crescut de familie. Familial, mi-e frică să mai am încredere în oameni. Apoi, problemele psihice inerente pierderii respectului de sine. Dacă aş deveni un beţiv, lipsit de responsabilităţi, viciat, drogat, amator de jocuri de noroc şi de femei etc? Dacă virusul răului de aici mi-e inoculat în sânge pe veci?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: