Joi, 19 August 2010

O altă încălcare e cea legată de lipsa denunţului, a actului care ar fi trebuit să iniţieze acest proces. Cred că lucrul ăsta denotă cel mai bine formalismul şi reaua intenţie a celui care a creat acest proces, Sandu Marin.
În cazul procesului penal tipic este aplicabilă instituţia sesizării organelor de urmărire penală, condiţie sine qua non prevăzută de lege ca act de iniţial al declaşării procesului penal. Actul de sesizare pentru declanşarea mecanismului procesual constă în plângere, denunţ sau sesizare din oficiu. În mod surprinzător, în cazul meu, un astfel de act de sesizare expres, prevăzut şi reglementat în amănunt de lege, nu există, organele de urmărire penală au procedat direct la începerea urmăririi penale împotriva mea, iar ulterior la punerea în mişcare a acţiunii penale, arestarea şi trimiterea mea în judecată. Concluzia este firească: procesului penal care a antrenat răspunderea mea penală îi lipseşte veriga de început, fără de care lanţul procesual nu poate subzista şi anume sesizarea legală a organelor de urmărire penală.
Rămâne însă întrebarea capitală: cum s-a putut întâmpla aşa ceva într-un stat de drept? Dorinţa câtorva oameni pentru putere a putut înlătura dreptul la libertate al unui om cu aşa uşurinţă? Oare dintre atâţia judecători, nici unul nu a văzut că denunţul lipseşte? Că peste tot, în toate cele 3 hotărâri de condamnare se foloseşte sintagma ,,denunţător“. Păi cum poate fi denunţător dacă nu există denunţ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: