Joi, 5 august 2010

Bucuria liberării condiţionate a 7 deţinuţi, o treime din totalul populaţiei penitenciare de pe secţia a II-a, printre care şi colegul meu de biserică, face ca zilele să fie încărcate cu nerăbdarea specifică libertăţii. Mi-au transmis starea asta de agitaţie, nici noaptea nu mai pot dormi bine. Plus de asta mi-am schimbat şi camera.
Mirosul copleşitor al transpiraţiei este parcă un atribut al zidurilor puşcăriei. Izul sălciu îmi persistă în nări şi în amintire, ştiu că e unul din atributele decadenţei omeneşti, reîntoarcerea la originea animală a omului. Ideea asta, de 30 de nespălaţi, îngrămădiţi într-o cameră mică, alături de mine, îţi poate declanşa instantaneu, puseuri de claustrofobie. Dar, aşa cum am fost sfătuit să fac, ar fi bine să nu mă mai plâng de condiţiile de aici.
Mă simt nelalocul meu şi îngrozitor de trist. Problema mediului penitenciar nu e cauzată nici de ziduri, nici de cei care ne păzesc, e însăşi concentraţia de indivizi inculţi, violenţi şi fără frică de Dumnezeu, în majoritatea lor covârşitoare ţigani, care fac posibilă apariţia Iadului pe pământ. Cum am mai spus, nu că sunt eu un om sfânt şi nu mă pot integra în acest mediu, sunt un om cât se poate de normal, cu toate defectele şi păcatele mele lumeşti, nu mă pot integra în masa puşcăriaşilor pentru simplul fapt că nu am comis nici o faptă penală. Nu-mi pot însuşi statutul de condamnat pentru un adevăr simplu: sunt nevinovat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: