Joi,29 iulie 2010

O zi de mari frământări. Şi mare fierbere. Pentru că, dintr-o dată, ideile puse pe blog dor. Suferinţa mea în sine, trebuie anihilată. Adică bucuria trăirii hotărârilor judecătoreşti strâmbe trebuie să fie deplină şi, ca atare, aplicată şi în detenţie. Un om condamnat are dreptul să se bucure printr-o detenţie plăcută…
Pentru că problema nu e celor care mă păzesc. Nu ei mi-au hotărât soarta. Problema e a celor ce m-au judecat strâmb. Şi a sistemului care permite condamnarea la ani grei de puşcărie a unor oameni nevinovaţi. Eu până la urmă, oricât ar suna de paradoxal, nu mai contest condamnarea, ar fi şi absurd şi inutil, doar sunt condamnat definitiv şi irevocabil de instanţa supremă. Nu că mi-aş asuma-o. Eu contest modul în care am fost judecat, lipsa unui proces echitabil. Că actuala pedeapsă, folosind sistemul lor, prea bine motivată, este imaginea atent creată de prigonitorii mei. Ei au sărit peste formă (vezi lipsa denunţului) şi fond (lipsa probelor) şi s-au acoperit prin acte cu o altă relitate juridică ce implacabil a dus la condamnare. Evenimentele care s-au produs în realitate, au fost complet distorsionate şi interpretate ca fiind infracţiuni. Este interesant de aflat în acest caz motivaţia lor în a băga după gratii un nevinovat. Să fie doar dorinţa de răzbunare a lui Sandu, Curcă sau Grosu? Să fie doar implacabilitatea sistemului care odată pornit, nu se mai poate opri şi condamnarea rămâne unica opţiune?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: