Luni, 23 August

Stăteam ieri şi mă gândeam la toate neîmplinirile pe care le-am bifat în ultimii 6 ani. Şase ani de chin şi teroare surdă, în care sufletul meu a fost deferit justiţiei române. Am fost incapabil să mai intreprind ceva, fie că vorbim despre familie, profesie, recunoaştere socială, educaţie etc. Cred că totuşi cel mai dureros aspect rămâne familia. Îmi doream copii din tot sufletul. La fel ca şi pe femeia capabilă să-mi fi stat alături, cu care să construim o familie. Dar totul a fost anulat, gândul la proces şi mai ales anticiparea unei finalităţi nefavorabile mie, m-au paralizat emoţional. A urmat o perioadă de expectanţă în care am trăit doar clipa, veşnic nemulţumit de ceea ce am, nehotărât în alegeri şi permanent schimbător, de parcă fuga mea m-ar fi scăpat de iadul ce se prefigura.
Alegerea de la un moment dat s-a demonstrat a fi de cea mai proastă inspiraţie, slavă Domnului că nu s-a materializat într-o căsnicie, nu vreau să mă căsătoresc ca să divorţez, ca alţii. Acum, mai mult ca atunci, gândul ăsta copleşitor al incapacităţii mele de a avea o familie, a pus stăpânire pe mine, am ajuns nici măcar să nu-mi mai doresc asta. Oricum, cine întreg la minte şi-ar mai lega destinul de un om ca mine? Ce aş mai avea eu de oferit atâta vreme cât sufletul mi-e pârjolit? Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mai clară mi se pare direcţia de urmat…
Sunt conştient că toate lucrurile astea nu vor putea fi îndreptate, ele deja s-au consumat. Nimeni nu va mai putea să-mi redea viaţa mea. Şi nu înţeleg, Doamne, pentru ce… Nu am fost corupt, iar vinovăţia de care încearcă ei să mă acuze, nu există. De ce trebuie să fac puşcărie 5 ani şi 6 luni?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: