Joi, 26 august

Azi e sărbătoarea unui sfânt căruia îi port şi eu numele, n-am ştiut până acum că în 26 august e Sf. Mc. Adrian.
În ultima vreme mă delectez exclusiv cu actele din dosarul ce a generat această condamnare. Tot răsfoind, mi-am adus aminte şi de faptul că, în armată, am fost paraşutist. Oricum, acea perioadă a concis cu debutul acestui calvar. La 27 ani, foarte târziu, am fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu la o şcoală de aplicaţie pentru ofiţeri în rezervă, arma paraşutişti, la Buzău. Am făcut aproape toată perioada de 6 luni de stagiu militar în 2004, însă, cu 16 zile înainte de a obţine gradul militar de sublocotenent şi de a fi trecut în rezervă, am fost arestat de către Sandu Marin. Nici măcar acest drept nu mi-a fost acordat, am făcut şi 6 luni fără 16 zile de armată degeaba, în momentul de faţă sunt lăsat la vatră şi nu trecut în rezervă, ceea ce înseamnă că nu am stagiul militar satisfăcut. De ce? Pentru că aşa avrut Sandu Marin, să fiu atunci arestat şi apoi prezentat mass-media drept coruptul judeţului Mureş.
Amintirile acelor momente îmi sunt vii, pe de o parte extazul paraşutărilor de la 1000 m altitudine cu adrenalina şi senzaţia de libertate absolută, pe de cealaltă parte nenorocirea arestării. Mi-am dorit de atunci, de multe ori, să fi avut ghinion la unul din salturi, să nu îndur toată suferinţa prin care am trecut în ultimii 6 ani. Cel puţin muream cu onoare şi deminitate, nu aşa terfelit şi batjocorit ca un câine, exemplu al pretinsei lor lupte anticorupţie…

Lasă un comentariu