Marţi, 24 august

Astăzi continui cu seria nefericitelor evenimente şi abuzuri ale sistemului juridic românesc ce mi-au alterat iremediabil cursul vieţii. Am văzut la ştiri că asistenta de la Maternitatea Giuleşti a fost arestată. Mi se părea previzibil ca această campanie mediatică de găsire a ţapilor ispăşitori să se finalizeze cu arestarea cuiva. Cam aşa s-a întâmplat şi cu mine în 28 iulie 2004. PNA a dat comunicate de presă fulminante, iar presa a titrat :”inspector arestat pentru rambursări ilegale de TVA”, „rambursarea ilegală a TVA de ordinul miliardelor de lei”, etc.
După importanţa şi gravitatea care s-a dat pretinselor rambursări ilegale de TVA şi atunci a apărut necesitatea ca cineva să fie făcut vinovat de tot răul imaginar ce a golit visteria finanţelor mureşene. Şi am fost arestat. Şi după 6 ani de proces kavkian am fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare. Atâta tot că nu au mai fost nici un fel de rambursări ilegale de TVA. Aşa-zisul meu „denunţător” nu a mai fost obligat să returneze nici un fel de bani pentru că, mai apoi, în cursul acestui proces, a susţinut cu tărie ideea legalităţii şi conformităţii cu legea a rambursărilor de TVA efectuate la firmele sale de către echipele de control ale Finanţelor mureşene. Care au fost în număr de 18, deci vreo 30 de inspectori, alţii decât mine, ce nu au descoperit nici un fel de ilegalitate. Printre toţi aceşti inspectori m-am numărat şi eu, am controlat de 2 ori una din firmele lui, în 2 echipe diferite şi am aplicat sancţiuni legale ce însumează 500.000.000 lei, la acea vreme. Nici o altă echipă de control nu a mai aplicat sancţiuni şi nici nu a stabilit deficienţe. Cu toate acestea, eu sunt cel mai corupt din Mureş. Dar, după 6 ani, s-a uitat că nu a fost nici o rambursare ilegală girată de mine. Dovada onestităţii mele sunt cele 600 de firme la care am fost în control. Oare printre cei ce mi-au citit blogul se află cineva la care am fost în control?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: