Luni, 13 septembrie

Dacă cineva mi-ar fi spus acum zece ani că voi ajunge în locul ăsta, l-aş fi ironizat. Nici în cele mai sumbre previzionări nu ar fi putut ajunge imagini ale prezentului. Ideea asta de a-mi împărţi traiul în spaţii închise, alături de ţigani inculţi, răi, nespălaţi şi urâţi, nici măcar nu poate fi descrisă în cuvinte, ea se poate doar simţi, o simt în fiecare zi. Însăşi noţiunea de frumos mi s-a şters din minte. Oameni cu care aici intru în contact zilnic, mă percep ca pe oricare alt deţinut, un sclav fără nici un fel de drept. Oamenii care m-au cunoscut afară sunt convins că mă percep la fel, prezenţa mea în acest loc confirmă tuturor ipoteza că ceva tot trebuie să fi făcut ca să-mi merit soarta. Gândurile astea, repetate zi de zi, au un efect distrugător asupra psihicului şi mai ales, asupra respectului de sine. Ai mei m-au crescut de mic cu un spirit competiţional formidabil, întotdeauna am vrut să fiu cel mai bun. În momentul de faţă, toată acea muncă a fost anulată. Sunt un rebut, o oaie neagră a familiei, un membru nedemn al acestei societăţi. Consum resurse în mod inutil, sunt nevrednic de toată atenţia pe care o primesc din partea celor care mă iubesc. Dacă ar exista posibilitatea de a alege între continuarea acestui iad şi dezintegrarea rapidă a mea, nu aş ezita să aleg ce-a de-a doua variantă. Nu suicid, ci cumva o anulare a existenţei mele. Nici măcar să nu fi existat vreodată. Dar aşa ceva nu există. Există doar realitatea crudă a mediului penitenciar şi a obligaţiilor ce decurg din aceasta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: