Miercuri, 15 septembrie

Am avut o noapte extrem de agitată, cu coşmaruri vii şi veridice ca şi realitatea viaţii mele. Ieri am înţeles că nici una din petiţiile mele nu va fi luată în serios, cu atât mai improbabil e să se facă o minimă verificare a celor reclamate de mine. Nu sunt un delicvent nemernic care bombardează autorităţiile cu reclamaţii închipuite, sunt un cetăţean al acestei ţări, cu toate drepturile care decurg din asta şi care este victima unei erori judiciare. Nici nu am ştiut cum altfel să reacţionez decât petiţionând. Dar primind un răspuns din partea Ministerului Justiţiei în care numele mi-e pocit, iar în loc de adresă mi-e trecută data naşterii (orice act întocmit în penitenciar pentru deţinuţi are şi data naşterii, alături de numele părinţilor), am înţeles că este doar o comunicare seacă a unui funcţionar din minister adresată unui deţinut condamnat definitiv, care ar face orice ca să scape de puşcărie, inclusiv să realizeze petiţii închipuite. Domnilor, ceea ce am reclamat eu, nu au fost închipuiri, am trăit pe propria-mi piele şirul continuu de abuzuri!
Nu eu am cerut să beneficiez de sistemul vostru judiciar, nici măcar nu ar fi trebuit să am de-a face cu el!
Oricum, în adresă mi s-a comunicat că memoriul a fost trimis C.S.M. şi Corpului de Control al Ministerului Justiţiei întrucât, spun ei, nu au competenţă. Aşa că îmi vine să râd…
Printre inspectorii Corpului de Control se numără şi Floarea Grosu, călăul meu nemilos de la Curtea de Apel! Oare ei îi va fi repartizată cererea mea? Sincer, după tot ceea ce mi s-a întâmplat, nu m-ar mira, acesta este sistemul nostru de drept. Iar sistemul tinde să se autoprotejeze!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: