Luni, 11 octombrie

Azi a fost ziua socotelilor. Mă pregătesc pentru plecarea la Bucureşti, a trebuit să-mi minimizez bagajul, lucrurile excedentare le-am împărţit.
Sunt curios să recitesc în viitor ceea ce am scris azi, imprevizibilitatea viitorului te face să speri. Până la urmă, cel puţin din punct de vedere statistic, probabilitatea de a mi se admite contestaţia în anulare este de 50%, în faza în care îmi e acum. Dumnezeu şi şansa vor decide însă viitorul meu. Nu vreau să exult de optimism, dar nici nu vreau ca pesimismul să pună stăpânire pe mine. Am încredere că judecătorii Înaltei Curţi să-şi demonstreze atributul conţinut chiar de denumirea instanţei şi anume să dovedească o înaltă ţinută morală şi o judecată obiectivă şi imparţială. Totul e în dosar, acolo a fost întotdeauna, interpretarea evenimentelor a fost făcută arbitrar şi subiectiv. Mioara, prietena mea dragă, cu percepţia extrasenzorială a unei femei însărcinate, mi-a spus că ea ştie că finalul anului îl vom sărbători împreună. Mă rog lui Dumnezeu să fie aşa!
Oare ceea ce scriu acum este prea idealist sau este expresia unei speranţe pe care o am de şase ani încoace? Sincer, nu vreau să anticipez nimic din situaţia de după pronunţarea Înaltei Curţi, pozitivă sau negativă, mă gândesc doar la prezent, nu mai am suflet pentru a putea rezista încercărilor vieţii penitenciare. Cum am mai scris, timpul e de partea mea!