Luni, 1 noiembrie

Azi a fost o zi de toamnă târzie, cu un cer senin şi un frig plăcut. Acceptarea situaţiei şi anume a faptului că am fost înfrânt, mi-a generat o stare de calm, de indiferenţă faţă de viaţă. Pot presupune că asta simţea şi baciul din Mioriţa, când a acceptat hotărârea destinului de a fi ucis, mă gândesc, aşa, într-o doară.
Nu mai e nimic de făcut, am epuizat toate posibilităţile de contestare ale acestei nedrepte condamnări. Va trebui să accept incredibilul şi anume faptul că de acum încolo voi face încă aproximativ doi ani de puşcărie. Cred că pentru cei care mă citesc este obositor deja să-mi citească lamentările legate de nevinovăţia mea şi de absurditatea acestui proces, dar pentru mine gândurile astea au devenit permanente.
De ce trebuie să fac puşcărie nevinovat fiind? De ce nimeni nu a vrut să vadă adevărul? De ce nimeni nu a mai vrut să mă crediteze cu prezumţia de nevinovăţie?
Dar acest carusel al gândurilor a început să se mişte mai încet şi mai uniform acum când nu mai am nici o speranţă. E o acceptare tristă a unui destin tragic. În tot timpul acestei lupte obiectivul meu a fost acela de a-mi păstra iluzoria concepţie a prevalenţei binelui asupra răului, de a prezerva ceea ce reuşisem să devin după ani de studiu şi de relaţionare socială.
Acum, despre mine nu se va spune că am fost bun sau rău, ci doar că am făcut şi că fac puşcărie. Toate realizările mele din cursul vieţii au fost anulate de prezenţa mea aici, atributul definitoriu al meu va fi puşcăria, toată viaţa mea va fi legată de acum încolo, definitiv, de acest loc.

Anunțuri

Un răspuns to “Luni, 1 noiembrie”

  1. Hello there..!..Vorbeam cu Mia,acum vreo cateva zile,despre cat timp ti-a mai ramas.E bine ca nu mai e asa mult…(pt noi)…pt tine e foarte mult,te inteleg,dar ce vreau sa spun e ca se putea si mai rau.Ai incredere in tine si vei reusi.Daca vei iesi si pe afara,daca vei si munci…..timpul v-a trece altfel.Continua sa ai incredere in persoanele care au fost si sunt alaturi de tine.Despre noi,noutati nu am.Suntem bine ,sanatosi.Toata ziua cu munca,cu scoala….rutina zilnica.Te pupam,te imbratisam,si-ti trimitem toata puterea si forta noastra.Sa dea Dumnezeu sa ne vedem cat mai curand.!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: