Vineri, 12 noiembrie

Mi-am adus aminte de acea senzaţie stranie de neapartenenţă la timpul şi locul în care eram acum o lună. Să nu-ţi doreşti să fi prins captiv între nişte coordonate spaţilo-temporale nefaste, să te gândeşti că ceea ce ţi se întâmplă e ireal şi că tu, de fapt, nu eşti acolo.
Gândul ăsta al prezenţei mele într-un loc nedorit m-a ţinut astăzi ocupat. Cu câtă nerăbdare aşteptam altădată această zi, ziua când stresul şi grijile unei săptămâni de muncă erau înlocuite de pregătirile pentru distracţia de weekend. Însă acum nu mă gândesc la viaţa tihnită de dinainte, ci doar la amintirile recente ale experienţei penitenciare. Mă gândesc cu amărăciune la plictisul pe care trebuie să-l îndur în weekend, la consumatorul morbit de programe TV în care m-am metamorfozat, la prânzul de duminică, cu familia, pe care nu-l servesc. Şi-mi vine să plâng.
Noroc că nu pot, sora mea îmi spunea nu demult că nici nu pot să-mi imaginez cât de mulţi oameni se bucură pentru nefericirea mea prezentă, că pentru aceşti oameni suferinţa mea supraomenească e hrană spirituală. Până să-mi spună, nu mă gândisem la asta. Aşa că sper ca satisfacţia lor să fie totală, chinurile la care sunt supus în prezent să le fie suficiente. Poate chiar mă vor duce înspre sinucidere, spre deplina lor satisfacţie. Eu nu m-am putut bucura de răul altuia. Am fost crescut de familie cu credinţa că, în faţa răului, cea mai bună armă rămâne milostivenia şi compasiunea. Şi că trebuie să dai mai mult decât te aştepţi să primeşti în viaţa asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: