Luni, 15 noiembrie

Cum sunt ţinut în izolare faţă de societate, singurele informaţii fiind primite de la membrii familiei, nu pot decât să presupun că pentru lumea de afară, care citeşte acest blog, multe din situaţiile prezentate par exagerate sau chiar ireale. Şi reacţia normală ce o însoţeşte e una de mirare, urmată apoi de compasiune şi milă.
Probabil că gândurile bune şi încurajările vor avea ca unic motiv credinţa ca Dumnezeu sau soarta le va aranja pe toate într-o formă convenabilă mie, că până la urmă totul va fi bine.
Însă diferenţa dintre normalitate şi realitate e imensă, coşmarul materializat în viaţa prezentă nu prea ţine cont de încurajări sau gânduri de bine, ci doar de hârtii, de aprobări sau respingeri ale diverselor cereri formulate de mine, într-o lume urâtă, urâtă, urâtă.
Încurajările naive de genul „trebuie să ai credinţă”, „totul va fi bine”, „trebuie să ai răbdare” etc. nu ar face altceva decât să-mi alimenteze şi mai mult psihoza instituţionalizată de aici. Unui muribund nu-i adresezi învitaţii la petreceri mascate, eventual îi aduci un preot. Cam aşa şi cu mine, încurajările nu pot anula tratamentele inumane şi degradante la care sunt supus chiar de către reprezentanţii statului care ar fi trebuit să mă protejeze. Am nevoie ca cineva să se sesizeze în sfârşit şi să se înfăptuiască o minimă verificare a celor reclamate de mine. Nimeni nu a vrut să înţeleagă prin ce oribilităţi trec şi nici situaţia fără de ieşire în care mă aflu pentru simplul fapt că imaginaţia umană e depăşită cu mult de realitate. Nu doresc nimănui din lumea liberă să fie confruntat cu experienţa pe care eu o parcurg!

Anunțuri

Un răspuns to “Luni, 15 noiembrie”

  1. dragadulcica_2005 Says:

    cu fiecare rand pe care il parcurg devin tot mai impresionata de modul tau de gandire…semnat…o neinsemnata fata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: