Sâmbătă, 20 noiembrie

Astăzi s-a ieşti pe terenul de sport de la GAZ II la fotbal, un avantaj oferit unora dintre deţinuţi. Pentru că prezenţa mea mi-a fost solicitată la postul de muncă, urmând să vină o organizaţie misionară, nu m-am înscris şi eu pe lista de fotbal dintr-o conştiinţă a responsabilităţii la lucru, oricum evident neapreciată, deşi îmi doream din tot sufletul să pot alerga în aer liber vreo două ore.
Aşa că am aşteptat şi am aşteptat până după masă. Ce să vină cineva să mă anunţe, doar statutul meu social e cel de sclav la dispoziţia lor… Nu m-a scos nimeni la muncă, dar nici la fotbal nu am putut ieşi, aşa că starea de frustrare mi s-a accentuat. Sunt aidoma unui sclav, veşnic la dispoziţie, dar doar uneori folosit, când vrea stăpânul. Ştiu că nici nu sunt în măsură să cer explicaţii, poziţia socială nu-mi permite.
Aşa că astăzi am mai învăţat o dată o lecţie de supunere şi submisiune, ca nenumărate altele, doar exemplul moralizator dat prin intermediul meu trebuie să fie complet.

Vineri, 19 noiembrie

De câteva zile îmi revine obsesiv în minte gândul că mi-am pierdut cei mai frumoşi ani din viaţă, anii de fructificare şi condensare a tuturor realizărilor vieţii sociale într-un mod nedemn şi nemeritat. La vârsta când alţii se împlinesc, eu am purtat o luptă absurdă şi complet inegală cu un sistem care deja mă condamnase la o existenţă inumană şi degradantă, răpindu-mi-se pentru vecie posibilitatea de a beneficia de o viaţă onorabilă şi normală.
La vârsta când foştii mei colegi de serviciu din Finanţe au devenit şefi serviciu sau directori, la vîrsta cînd toţi prietenii mei şi-au întemeiat familii şi au făcut copii, la vârsta la care toată generaţia mea şi-a atins apogeul existenţial, eu am fost trimis în infern, unde suport umilinţe şi suferinţe greu de imaginat pentru un om normal.
La vârsta la care un bărbat îşi atinge maximul potenţial, devenind tată, eu am fost considerat inutil şi nevrednic de apreciere şi stimă, şi trimis să-mi petrec câţiva ani buni din viaţă în coşul de gunoi al societăţii. Şi toate astea pentru ce?
Pentru că în România lupta anticorupţie nu are rezultate concretizate în condamnări cu executatre, statistici de raportat şi oameni condamnaţi?
Pentru că judecătorii care ar fi trebuit să cântărească obiectiv nişte situaţii, s-au lăsat convinşi de vinovăţia mea doar prin multitudinea acuzaţiilor cantitative ce mi-au fost imputate, prin denaturarea completă a unor evenimente care s-au produs în realitate, dar cărora le-a fost schimbată complet semnificaţia. Iar aceşti judecători care nu au putut observa lipsa de cauzalitate şi de logică a acuzaţiilor aduse mie în raport cu realitatea, au condamnat un om nevinovat.