Marţi, 23 noiembrie

Încă o dată mi s-a demonstrat, ca în fiecare zi, că nu deţin aptitudinile necesare pentru a reuşi în acest mediu, aşa-zisa „şmecherie”. Fie că vorbesc cu un gardian sau cu un alt deţinut, eu nu am acel lucru pe care toţi îl apreciază aici. Nu sunt duplicitar şi nici nu pot să mă prefac sau să mă linguşesc până obţin ceea ce-mi doresc. Nu ştiu să fac lucrurile decât la modul transparent şi vizibil, dacă cineva mă desconsideră şi mă umileşte nu pot decât să-i răspund cu aceeaşi monedă. Dacă cuiva simt că-i sunt antipatic, cu siguranţă nu voi încerca să mă apropii de acea persoană. Dacă cineva este nemulţumit de felul în care-mi fac treaba, cu siguranţă voi încerca să nu mai depind de acel om. Dacă cineva mă tratează cu neîncredere, cu siguranţă va primi acelaşi lucru din partea mea. Nu pot să fiu fals şi interesat doar pentru a-mi atinge obiectivele. Dar eu aşa am fost crescut, nu pot fi altfel. Nu mi-am delaţionat colegii când mi s-a propus colaborarea în schimbul libertăţii pentru simplul fapt că nu m-aş fi putut vedea în oglindă a doua zi, deşi acum cred că un pic de teatru, atunci, nu m-ar fi adus unde sunt acum. Dar lucrurile care mi-au fost inoculate mie drept valori, aici au parte de o altă apreciere, sunt considerat drept un tip care nu ştie să se descurce. Şi-mi este foarte greu, pentru că locul meu nu este aici. Nu sunt corupt. Dar cui să îi mai spun asta, dacă toată lumea crede că ceva tot trebuie să fi făcut eu ca să fiu găsit vinovat şi condamnat la închisoare!

Luni, 22 noiembrie

Azi am aflat că posibilitatea de a lucra în libertate mi-a fost respinsă. Sunt devastat, de câtă nenorocire pot avea parte? Anul acesta a fost un an foarte greu pentru mine, societatea aceasta m-a împins într-o cumpănă a vieţii în care una din alternative este o fundătură fără de ieşire. Nu ştiu dacă asta s-a întâmplat în mod planificat sau nu, dacă cineva chiar a urmărit lichidarea mea fizică prin împingerea mea înspre sinucidere. Oricum, acelaşi tip de tratament a devenit evident la fiecare discutare a soartei mele de către decidenţii mei. Pentru această posibilitate legală şi perfect întemeiată, de altfel, am aşteptat aceste opt luni, în iadul acesta mai exista această rază de speranţă. Acum mi s-a respins. Cu ce am greşit faţă de această societate încât să beneficiez de tratamentul la care sunt supus? Câtă răutate şi umilinţă mai sunt capabil să suport? Aici există o regulă nescrisă şi anume că dacă vrei să pedepseşti pe cineva, nu o faci printr-un abuz. O faci prin aplicarea ad-literam şi draconică a regulamentelor proprii, întrucât drepturile şi libertăţile cetăţeneşti universal valabile mie, ca deţinut, nu mi se aplică. Acum însă sunt atât de tracasat şi de epuizat psihic încât nu mai pot înţelege de ce mi se întâmplă asta. E prea mult. Nu mai vreau să suport toate mizeriile astea.

Duminică, 21 noiembrie

Toate cererile din acest an privitoare la drepturi ale mele, mi-au fost respinse. Prin recursul de la Înalta Curte am solicitat reanalizarea dosarului întrucât infracţiunile imputate nu există. Fără să se facă o minimă verificare, demersul mi-a fost respins. Am iniţiat contestaţia în anulare. Mi-a fost respinsă, deşi motivele sunt pertinente şi verificabile. Aşa că acum mă întreb dacă mai are sens să mai fac revizuirea, în condiţiile în care sistemul judiciar îşi doreşte cazuri de corupţie, nu punerea la zid a abuzurilor făcute în lupta anticorupţie!