Marţi, 16 noiembrie

Posted in Fără categorie on Decembrie 4, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Niciodată nu mi-e plăcut ziua de marţi. Într-o zi de marţi am fost arestat, în această zi infamă destinul meu a fost schimbat. Cred că şi sfărşitul existenţei mele va fi tot într-o zi de marţi. În plus de asta, credinţa păgână că în această zi, influenţa mistică a zeului războiului îşi demonstrează plenitudinea, devine credibilă.
Stare de nervozitate de dimineaţă s-a concretizat în accese de rebeliune împotriva destinului meu şi a situaţiei care-mi marchează viaţa. Sunt frustrat de-a dreptul de neputinţa mea de a-mi apăra drepturile, de a fi transformat în ceea ce vor ei să fiu. Mai mult, aici până şi simplele gesturi le percepi ca o extraordinară ofensă adusă propriei persoane, lucruri creditate alte dăţi ca fiind minore, acum ţi se dezvăluie ca şi afronturi uluitoare la adresa individului care ai fost până să ajungi aici.
Şi în această lume în care demarcaţia dintre bine şi rău s-a disipat, mintea începe să-ţi joace feste. Ajungi să crezi că lumea întreagă s-a coalizat împotriva ta, că toţi îţi doresc răul, iar persecuţia ta e generalizată.

Luni, 15 noiembrie

Posted in Fără categorie on Decembrie 4, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Cum sunt ţinut în izolare faţă de societate, singurele informaţii fiind primite de la membrii familiei, nu pot decât să presupun că pentru lumea de afară, care citeşte acest blog, multe din situaţiile prezentate par exagerate sau chiar ireale. Şi reacţia normală ce o însoţeşte e una de mirare, urmată apoi de compasiune şi milă.
Probabil că gândurile bune şi încurajările vor avea ca unic motiv credinţa ca Dumnezeu sau soarta le va aranja pe toate într-o formă convenabilă mie, că până la urmă totul va fi bine.
Însă diferenţa dintre normalitate şi realitate e imensă, coşmarul materializat în viaţa prezentă nu prea ţine cont de încurajări sau gânduri de bine, ci doar de hârtii, de aprobări sau respingeri ale diverselor cereri formulate de mine, într-o lume urâtă, urâtă, urâtă.
Încurajările naive de genul „trebuie să ai credinţă”, „totul va fi bine”, „trebuie să ai răbdare” etc. nu ar face altceva decât să-mi alimenteze şi mai mult psihoza instituţionalizată de aici. Unui muribund nu-i adresezi învitaţii la petreceri mascate, eventual îi aduci un preot. Cam aşa şi cu mine, încurajările nu pot anula tratamentele inumane şi degradante la care sunt supus chiar de către reprezentanţii statului care ar fi trebuit să mă protejeze. Am nevoie ca cineva să se sesizeze în sfârşit şi să se înfăptuiască o minimă verificare a celor reclamate de mine. Nimeni nu a vrut să înţeleagă prin ce oribilităţi trec şi nici situaţia fără de ieşire în care mă aflu pentru simplul fapt că imaginaţia umană e depăşită cu mult de realitate. Nu doresc nimănui din lumea liberă să fie confruntat cu experienţa pe care eu o parcurg!

Duminică, 14 noiembrie

Posted in Fără categorie on Decembrie 4, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Starea de anxietate a pus stăpânire pe mine, de vreo săptămână dorm doar câte două-trei ore pe noapte. Şi senzaţia aceasta de oboseală permanentă însoţită de o stare de aşteptare surdă este extrem de devastatoare pentru sănătatea mea psihică. Am devenit ursuz, irascibil şi agresiv, nu-mi mai găsesc locul şi starea, simt că mă autodistrug. De altfel, gândurile permanente la modalităţile de curmare ale existenţei ăsteia patetice, au devenit o constantă a vieţii mele.

Sâmbătă, 13 noiembrie

Posted in Fără categorie on Decembrie 4, 2010 by eucandvreausafluierfluier

E greu să fi singurul de felul tău între cei cu care-ţi împarţi viaţa. Asta a fost reflecţia care a pus stăpânire pe gândurile mele astăzi. Să fi obligat să convieţuieşti cu oameni care-ţi repugnă pentru faptele lor, şi, mai ales, pentru caracterele lor. E drept, nu toţi sunt aşa, dar mare lor majoritate sunt oameni pe care altfel i-ai evita.
Aşa că, de multe ori, răbdarea e aici o virtute capitală, trebuie să admiţi şi să accepţi umilinţe greu de imaginat. Şi asta doar pentru că nişte judecători au văzut în spatele cuvintelor unui nemernic, infracţiuni imputabile mie. Dar aceste decizii nu au avut în spate adevărul, ci doar necesitatea sistemului de a genera cazuri de corupţie. Şi în această confruntare inegală, e hilar pentru mine să mă gândesc la diferenţa de resurse puse în joc de statul român în lupta cu un singur cetăţean şi, mai ales, la faptul că şansele mele au fost inexistente de la început.

Vineri, 12 noiembrie

Posted in Fără categorie on Decembrie 3, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Mi-am adus aminte de acea senzaţie stranie de neapartenenţă la timpul şi locul în care eram acum o lună. Să nu-ţi doreşti să fi prins captiv între nişte coordonate spaţilo-temporale nefaste, să te gândeşti că ceea ce ţi se întâmplă e ireal şi că tu, de fapt, nu eşti acolo.
Gândul ăsta al prezenţei mele într-un loc nedorit m-a ţinut astăzi ocupat. Cu câtă nerăbdare aşteptam altădată această zi, ziua când stresul şi grijile unei săptămâni de muncă erau înlocuite de pregătirile pentru distracţia de weekend. Însă acum nu mă gândesc la viaţa tihnită de dinainte, ci doar la amintirile recente ale experienţei penitenciare. Mă gândesc cu amărăciune la plictisul pe care trebuie să-l îndur în weekend, la consumatorul morbit de programe TV în care m-am metamorfozat, la prânzul de duminică, cu familia, pe care nu-l servesc. Şi-mi vine să plâng.
Noroc că nu pot, sora mea îmi spunea nu demult că nici nu pot să-mi imaginez cât de mulţi oameni se bucură pentru nefericirea mea prezentă, că pentru aceşti oameni suferinţa mea supraomenească e hrană spirituală. Până să-mi spună, nu mă gândisem la asta. Aşa că sper ca satisfacţia lor să fie totală, chinurile la care sunt supus în prezent să le fie suficiente. Poate chiar mă vor duce înspre sinucidere, spre deplina lor satisfacţie. Eu nu m-am putut bucura de răul altuia. Am fost crescut de familie cu credinţa că, în faţa răului, cea mai bună armă rămâne milostivenia şi compasiunea. Şi că trebuie să dai mai mult decât te aştepţi să primeşti în viaţa asta.

Joi, 11 noiembrie

Posted in Fără categorie on Noiembrie 23, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Astăzi am avut parte de încă o etalare a superiorităţii prin umilinţă din partea unui gardian, geambaş de cai ca şi ocupaţie, lucrător la Penitenciar în timpul liber. Cu aroganţa specifică omului incult, acesta m-a apostrofat la intrarea în cameră ameninţându-mă că îmi taie ziua de muncă pentru că nu a semnat nimeni de ieşire din cameră pentru mine. I-am răspuns, descumpănit, că nu ştiu ce pot să fac eu în privinţa asta, aici eu nu am nici un fel de drept, cu atât mai puţin dreptul de a-mi deschide singur uşa şi de a merge, tot singur, la postul de muncă. Cu siguranţă răspunsul meu l-a întărâtat şi de acum încolo voi avea parte de un tratament „preferenţial”.
Din păcate, statutul meu actual de sclav al acestei societăţi, purtând însă apelativul gingaş de „deţinut” mă face umil şi inferior, incapabil de a mă apăra. Atributul meu de puşcăriaş mă descalifică din start în faţa celorlalţi indivizi, valori morale şi sociale, altădată atât de dragi mie, acum îmi sunt potrivnice. Şi, pentru a explicita miza acestei întâmplări până la final, trebuie să fac referiri şi la noţiunea de „zile-câştig”.
În penitenciar, la diminuarea pedepsei de executat până la liberarea condiţionată se ia în considerare şi câştigul în zile de muncă. Astfel, pentru fiecare trei zile lucrate se consideră executată o zi, fiind deci mai aproape de liberare. Deşi nu vroiam până acum să mă gândesc la asta, după episodul contestaţiei la Bucureşti, am renunţat la orice speranţă de îndreptare a acestei erori judiciare. Această pedeapsă trebuie acceptată, nu mai este nici o altă posibilitate de îndreptare, totul este pentru mine definitiv şi irevocabil.

Miercuri, 10 noiembrie

Posted in Fără categorie on Noiembrie 23, 2010 by eucandvreausafluierfluier

Cu voioşia specifică deţinutului în ceea ce priveşte posibilitatea de a nu ţi se decide un bine, am tras concluzia că toată starea mea de pseudofericire de ieri a fost iluzorie. Şi uite-aşa, lehamitea generalizată existentă în sufletul meu pune din nou stăpânire pe mine. M-am săturat de tot şi de toate. Mi-aş dori ca Dumnezeu să-mi fi dat mai mult noroc în viaţă, ca în locul ultimilor şase ani şi ceva din viaţă, să fi primit, atunci în 2004, un incident la paraşutare, iar acum oasele mele dezgolite să fie albe.
Poate că pentru mulţi ceea ce simt pare deplasat, argumentând că viaţa merită trăită în orice condiţiuni. Eu însă nu sunt un infractor, sunt un om liber condamnat pe nedrept să facă puşcărie. Am fost umilit şi supus la presiuni inimaginabile pentru ceva ce nu am făcut. Însă nimeni nu a vrut să vadă nedreptatea. Nici procurorii, nici judecătorii, nici restul oamenilor care mi-au decis soarta prezentă. Contradicţia dintre realitatea faptică şi realitatea juridică mi-a spulberat sufletul şi credinţa că binele prevalează întotdeauna. Cu fiecare act din această monstruoasă punere în scenă a vieţii mele, îmi dau seama că sunt împins spre o fundătură, spre un loc din care nu mai pot bifa nici o opţiune, împingându-mă doar spre sinucidere!